PicaturaPsihologica

       Cum să rămâi prezent când mintea fuge spre viitor    Sunt seri în care închid ochii și îmi doresc doar liniște… dar liniștea nu vine. În locul ei, se aprinde un carusel de gânduri: „Ce fac mâine? Cum o să reușesc? Oare voi putea?”    Același film începe și ziua – când mă plimb cu copilul, când gătesc sau când aș vrea să fiu doar „aici și acum”. Și atunci apare frustrarea: de ce îmi scapă prezentul chiar atunci când mi-l doresc cel mai mult? De ce se întâmplă asta?    Din punct de vedere psihologic, mintea noastră e programată să caute siguranță. Ea scanează mereu viitorul, încercând să prevină pericole sau greșeli. Creierul funcționează ca un „radar” care vrea să se asigure că totul va fi bine. Problema e că acest mecanism, deși natural, ne răpește prezentul. Așa apar:  - anxietatea – atunci când anticipăm scenarii negative,  - neliniștea – atunci când vrem să avem totul sub control,  - dificultatea de a ne relaxa ...

  Tatăl abuziv – efecte ale abuzului asupra soției și copilului    Uneori, abuzul nu începe cu țipete sau violență fizică. Începe cuvinte aparent „justificate” sau „spuse la nervi”. Iată un exemplu de dialog care pare banal, dar ascunde mecanisme psihologice foarte toxice:  „Totul este din vina ta.   Tu ai început prima, prin a spune că nu mă implic în viața de familie și în îngrijirea copilului.   Și ce dacă mă relaxez după ce vin de la muncă?   La urma urmei eu aduc banii în casă, pe când tu nu faci nimic.   Ce e mare dificultate să faci o mâncare, să ai grijă de casă și de copil?   La cât cheltui pe prostii și motivezi că sunt necesare casei… nici nu aș mai comenta în locul tău.   Stai toată ziua și vorbești la telefon cu părinții, prietenii.   La ce îți trebuie, când mă ai pe mine și fac totul pentru tine?”   Ce ascunde acest discurs?   Transferul vinei – începe prin a o acuza pe soție, pentru a o face să se simtă resp...

Cu toții avem demonii noștri.     Nu poartă coarne și nu vin noaptea să ne bântuie. Se ascund în tăcere, sub chipul anxietății, invidiei și urii .     Uneori, îi simțim ca pe o povară grea în piept. Alteori, ca pe un gând care ne roade în tăcere. Dar adevărata lor putere nu stă în prezența lor, ci în faptul că nu îi conștientizăm. Anxietatea – teama nefondată    Este acea neliniște care apare fără un motiv real sau care exagerează un pericol minor. Ce generează în noi: Ne ține în alertă permanent, obosind mintea și corpul. Ne face să evităm experiențe care ne-ar putea aduce creștere. Produce insomnii, tensiuni și un sentiment constant că „ceva rău urmează să se întâmple”. Invidia – umbra nemulțumirii     Nu este doar o emoție negativă, ci și un semnal că dorim ceva ce nu avem. Ce generează în noi: Nemulțumire față de propria viață. Scăderea stimei de sine. Distanțare de oameni, pentru că îi vedem ca pe rivali, nu ca pe aliați. ...

     Am fost de curând în vizită la o prietenă dragă și, fără să vreau, am căzut din nou în capcana comparației.      Ea părea din alt film: coafată, aranjată, cu un zâmbet larg și o energie care umplea camera.       Eu, în schimb, mă simțeam complet naucă – cu gândurile împrăștiate, cearcăne adânci și hainele alese la întâmplare în graba dimineții.      Iar de când am plecat de la ea, mintea mea nu mai tace:    „Unde greșesc?”     „De ce copilul meu e peste tot, iar al ei stă cuminte în fotoliu cu o carte?”    „Cum de are timp să-și facă părul și să-și bea cafeaua caldă?”    „Oare e ceva în neregulă cu mine?”    Sună cunoscut ?     Comparația între mame e una dintre cele mai subtile și toxice forme de auto-sabotaj.          Nu ne-o impune nimeni. N-o rostește nimeni cu voce tare. Dar o ducem cu noi în gânduri, în priviri și în interp...

     Astăzi m-am trezit plină de energie și cu o listă mentală de „to do-uri” cât o zi de vacanță cu un copil hiperactiv. Am început cu entuziasm, dornică să bifez totul rapid, eficient, fără să-mi amintesc un detaliu simplu, dar esențial: Copilul e în vacanță. Soțul e și el prezent. Iar pisica – ei bine, pisica are pretenții de regină vocală. Fiecare are nevoie de ceva: 👦 Copilul – de prezență și joacă. 👨 Soțul – de atenție și echilibru. 🐈 Pisica – de mâncare, dragoste și spațiu… dar nu prea mult.       Și eu? Eu alergam dintr-o parte în alta, cu gândul la lucrurile de făcut, la cele neterminate, la cele pe care poate nici nu le voi începe. Mă învârteam în cerc.      Am uitat ceva ce știu și din formarea mea profesională ca psiholog: 📝 O listă scrisă nu e doar un plan, ci un instrument de calm, ordine și auto-empatie.      Când bifez un lucru, nu tai doar o sarcină – ci îmi dau o pauză. Un moment de validare. Un „Uite, ai ...

    În articolul precedent vorbeam despre presiunea externă la care sunt expuse noile mămici — din partea familiei, prietenilor sau rudelor apropiate. Dar să nu uităm că, pe lângă aceste influențe, uneori chiar noi, ca mame, ajungem să ne adăugăm o sursă suplimentară de stres: comparația cu imaginile „perfecte” de pe rețelele de socializare.     Recent am citit despre un caz din SUA (cazul Ruby Franke - 8 passengers/Utah, în care o mămică influencer își obliga copilul să suporte ore întregi de filmări doar pentru a obține cadrul ideal. Dincolo de indignare, acest exemplu ne arată cât de departe pot merge uneori aceste standarde false.     Așa că, dragile mele, haideți să ne reamintim: acele imagini nu sunt reale. Un copil sănătos are nevoie să alerge, să se murdărească, să împrăștie și să fie vocal.           Asta face parte din dezvoltarea sa firească.     Faptul că nu avem casa mereu curată sau copilul liniștit în p...

     Toate ne dorim, la un moment dat, sa fim mame. Si asteptam cu duiosie clipa in care mica noastra minune va veni pe lume.                  Credem ca suntem pregatite, ca am citit suficient, ca stim cum va fi, ca vom sti ce avem de facut. Dar odata ajunse acasa cu bebelusul in brate, descoperim un adevar surprinzator: nu suntem. Tot ce eram inainte se destructureaza, cine suntem se reorganizeaza in functie de nevoile unui suflet atat de mic si atat de dependent de noi.          Iar in aceasta transformare profunda, ramane prea putin spatiu pentru femeia care eram inainte. Si, ca si cum aceasta reconfigurare interioara n-ar fi de ajuns, apar si presiunile din jur: sfaturi necerute, comparatii, asteptari nespuse dar apasatoare. Si e normal sa te simti coplesita, sa plangi fara motiv, sa nu te mai recunosti,sa-ti fie dor de tine, cea de dinainte. Nu e semn ca esti o mama rea. E semn ca esti...