PicaturaPsihologica

Cu toții avem demonii noștri.     Nu poartă coarne și nu vin noaptea să ne bântuie. Se ascund în tăcere, sub chipul anxietății, invidiei și urii .     Uneori, îi simțim ca pe o povară grea în piept. Alteori, ca pe un gând care ne roade în tăcere. Dar adevărata lor putere nu stă în prezența lor, ci în faptul că nu îi conștientizăm. Anxietatea – teama nefondată    Este acea neliniște care apare fără un motiv real sau care exagerează un pericol minor. Ce generează în noi: Ne ține în alertă permanent, obosind mintea și corpul. Ne face să evităm experiențe care ne-ar putea aduce creștere. Produce insomnii, tensiuni și un sentiment constant că „ceva rău urmează să se întâmple”. Invidia – umbra nemulțumirii     Nu este doar o emoție negativă, ci și un semnal că dorim ceva ce nu avem. Ce generează în noi: Nemulțumire față de propria viață. Scăderea stimei de sine. Distanțare de oameni, pentru că îi vedem ca pe rivali, nu ca pe aliați. ...

Mirajul perfecțiunii… și adevărul meu     Sunt afară cu prietenele și copilul. Facem poze, râdem, surprindem momente.      Privesc imaginea mea și, instinctiv, vreau să editez: – puțin la ochi, – nasul mai mic, – buzele mai pline... și gata!      Aș putea da „Share” și să primesc câteva like-uri în schimb.      Alături, prietena mea face același lucru. Îi trimite fotografia unui bărbat cunoscut online.      O întreb când are de gând să îl întâlnească.    „Nu știu… poate nu vreau să stric mirajul”, îmi spune zâmbind amar.    „Aici, în online, pot fi cine vreau. Pot uita de realitatea dură, de respingerea acelui bărbat care îmi plăcea cu adevărat.”    Și atunci m-a lovit revelația:    Dar eu? De ce fac asta?    Am un soț care mă iubește.    Un copil care mă vede acum ca fiind cea mai frumoasă și cea mai bună femeie din lume.    De ce încerc...

     Astăzi m-am trezit plină de energie și cu o listă mentală de „to do-uri” cât o zi de vacanță cu un copil hiperactiv. Am început cu entuziasm, dornică să bifez totul rapid, eficient, fără să-mi amintesc un detaliu simplu, dar esențial: Copilul e în vacanță. Soțul e și el prezent. Iar pisica – ei bine, pisica are pretenții de regină vocală. Fiecare are nevoie de ceva: 👦 Copilul – de prezență și joacă. 👨 Soțul – de atenție și echilibru. 🐈 Pisica – de mâncare, dragoste și spațiu… dar nu prea mult.       Și eu? Eu alergam dintr-o parte în alta, cu gândul la lucrurile de făcut, la cele neterminate, la cele pe care poate nici nu le voi începe. Mă învârteam în cerc.      Am uitat ceva ce știu și din formarea mea profesională ca psiholog: 📝 O listă scrisă nu e doar un plan, ci un instrument de calm, ordine și auto-empatie.      Când bifez un lucru, nu tai doar o sarcină – ci îmi dau o pauză. Un moment de validare. Un „Uite, ai ...

    În articolul precedent vorbeam despre presiunea externă la care sunt expuse noile mămici — din partea familiei, prietenilor sau rudelor apropiate. Dar să nu uităm că, pe lângă aceste influențe, uneori chiar noi, ca mame, ajungem să ne adăugăm o sursă suplimentară de stres: comparația cu imaginile „perfecte” de pe rețelele de socializare.     Recent am citit despre un caz din SUA (cazul Ruby Franke - 8 passengers/Utah, în care o mămică influencer își obliga copilul să suporte ore întregi de filmări doar pentru a obține cadrul ideal. Dincolo de indignare, acest exemplu ne arată cât de departe pot merge uneori aceste standarde false.     Așa că, dragile mele, haideți să ne reamintim: acele imagini nu sunt reale. Un copil sănătos are nevoie să alerge, să se murdărească, să împrăștie și să fie vocal.           Asta face parte din dezvoltarea sa firească.     Faptul că nu avem casa mereu curată sau copilul liniștit în p...

     Toate ne dorim, la un moment dat, sa fim mame. Si asteptam cu duiosie clipa in care mica noastra minune va veni pe lume.                  Credem ca suntem pregatite, ca am citit suficient, ca stim cum va fi, ca vom sti ce avem de facut. Dar odata ajunse acasa cu bebelusul in brate, descoperim un adevar surprinzator: nu suntem. Tot ce eram inainte se destructureaza, cine suntem se reorganizeaza in functie de nevoile unui suflet atat de mic si atat de dependent de noi.          Iar in aceasta transformare profunda, ramane prea putin spatiu pentru femeia care eram inainte. Si, ca si cum aceasta reconfigurare interioara n-ar fi de ajuns, apar si presiunile din jur: sfaturi necerute, comparatii, asteptari nespuse dar apasatoare. Si e normal sa te simti coplesita, sa plangi fara motiv, sa nu te mai recunosti,sa-ti fie dor de tine, cea de dinainte. Nu e semn ca esti o mama rea. E semn ca esti...